NU STIU DE CE …
“Nu ştiu de ce mă crezi un călător,
Că rătăcesc pustiu printre destine?
Chiar de plutesc, nu sunt navigator,
Iar dacă zbor, o fac doar pentru tine.
Ţi-e teamă, poate, că în zori dispar
Şi-ai să rămâi numai o amintire,
Că voi uita c-am fost un număr par,
Pe care ai plusat o fericire.
Nu ştiu să joc, sunt doar un amator,
Am răsărit târziu printre ruine,
Nu sunt nici vis, nu sunt nici călător,
Şi dacă zbor, n-o fac cu orişicine.
Cu siguranţă n-am cum să dispar,
Când tu mă luminezi – flacără vie,
Nu vreau ca să rămân număr impar -
Tu, pasăre ce cântă-n colivie!
Doar lângă tine pot să fiu în zbor
Şi de pe cer nu vreau să mai cobor…”
Stau pe-o plaja infinit de goala
Si-astept sa vii cu undele marine,
Cu briza ce pluteste-n spirala,
Purtând cu ea mesaje sibiline.
Când visul meu parea îndepartat,
Am introdus recurs pentru iubire,
Demersul meu chiar tu l-ai acceptat -
N-a fost nevoie de vreo hotarâre.
Nu te-am pierdut, nici nu te-am câstigat,
Stiu c-am cerut doar sa zburam spre mâine,
Iar ploile de vara te-au rugat
Sa nu lasi visele sa se termine.
Vreau sa revii în versul meu, din nou!
De poti, s-aduci si ploile cu tine,
Si Marea Neagra cu al ei tangou,
Cu valuri ce iubesc printre suspine.
… Iar daca nori mai vor ca sa conspire -
Semnam pe veci recurs pentru iubire…”

